marți, 24 mai 2016
ÎCCJ urmează să pronunțe sentința definitivă în dosarul "Case pentru generali"
La ultimul termen al procesului, în 18 aprilie, procurorul de
ședință a cerut judecătorilor majorarea pedepsei aplicate lui Corneliu
Dobrițoiu de către instanța de fond, precum și condamnarea celor care au
fost achitați în acest dosar.
"Instanța de fond a avut în vedere comportamentele bune ale
inculpaților, însă aceste aspecte nu îndreptățeau instanța să scadă
pedepsele. Vorbim de comportamente firești în calitatea lor de militari
și pentru asta sunt răsplătiți prin avansarea în grad, dar nu constituie
circumstanțe atenuante. Modalitatea de comitere a faptelor,
perseverența infracțională și calitățile acestora impun stabilirea unor
pedepse cu executare în regim privativ de libertate. În legătură cu
infracțiunea de fals intelectual în cazul lui Corneliu Dobrițoiu, Sergiu
Medar și Mihaela Matei solicităm constatarea intervenției prescripției
speciale, fiind depășit termenul de zece ani", declara atunci procurorul
de ședință.
Pe 23 martie 2015, Corneliu Dobrițoiu a fost condamnat în primă
instanță la un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de
participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice și
două luni închisoare pentru participație improprie la fals intelectual.
Cele două pedepse au fost contopite, rezultând un an închisoare, cu
suspendare, cu un termen de încercare de 3 ani.
În același dosar, general de brigadă în rezervă Traian Pigui, șef al
Direcției Domenii și Infrastructuri din MApN la data faptelor, și gen.
mr. (r) Floarea Șerban, șef al Direcției Legislație și Asistență
Juridică din MApN la data faptelor, au fost achitați.
De asemenea, general maior în rezervă Francisc Radici a fost
condamnat la 2 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare cu suspendare, el
urmând să presteze și 60 de zile muncă în folosul comunității.
Aceeași pedeapsă de 2 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare cu
suspendare și 60 de zile muncă în folosul comunității a primit și
general maior în rezervă Constantin Năstase.
Alte condamnări în primă instanță au primit: general locotenent în
rezervă Sergiu Medar — un an închisoare cu suspendare, locotenent în
rezervă Gheorghe Rotaru — un an și 6 luni cu suspendare, comandor în
rezervă Gheorghe Gonciaruc — un an și 6 luni cu suspendare, colonel în
rezervă Ionel Vizitiu — un an cu suspendare, plutonier adjunct în
rezervă Mihaela Matei — un an și 6 luni cu suspendare, general de
brigadă în rezervă Corneliu Duță (comandant al Garnizoanei București la
data faptelor) — un an și 2 luni cu suspendare.
De asemenea, inculpații au fost obligați la plata de despăgubiri
civile către MApN: Corneliu Dobrițoiu — 15.846 lei, Floarea Șerban —
140.586 lei, Francisc Radici — 239.255 lei, Constantin Năstase — 230.040
lei, Sergiu Medar — 8.286 lei, Gheorghe Rotaru — 175.215 lei, Mihaela
Matei — 45.514 lei, Ionel Vizitiu — 12.866 lei, Gheorghe Gonciaruc —
59.124 lei, Corneliu Duță — 280.934 lei.
Decizia a fost atacată cu apel atât de cei condamnați, cât și de către DNA.
În septembrie 2013, fostul ministru al Apărării Corneliu Dobrițoiu,
în prezent senator PNL, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea
infracțiunilor de participație improprie la abuz în serviciu contra
intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau
pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, și participație
improprie la fals intelectual, toate cu consecințe deosebit de grave.
Procurorii au reținut că, în perioada 1999 — 2005, Traian Pigui, în
calitate de șef al Direcției Domenii și Infrastructuri din MApN, s-a
implicat în atribuirea în condiții nelegale a unor locuințe de serviciu
(dintre care unele preluate de la RA-APPS), pentru a fi cumpărate la
preț subvenționat, în baza Legii 562/2004, de beneficiari — cadre
militare cu funcții de conducere din Ministerul Apărării Naționale.
"Concret, inculpatul Traian Pigui a întocmit, în mod nelegal, adrese
de repartiție a unor locuințe de serviciu și a acordat avize de
repartizare ce nu erau în concordanță cu legea, dar prin documentele
astfel întocmite i-a indus în eroare pe membrii comisiilor de auditare
formate în vederea vânzării în regim subvenționat a acestor locuințe.
Prin urmare, membrii comisiilor respective au întocmit, în fals, mai
multe documente oficiale, în baza cărora s-au vândut locuințele în regim
subvenționat inculpaților Șerban Floarea, Radici Francisc, Năstase
Constantin, Medar Sergiu Tudor, Rotaru Gheorghe", susține DNA.
Vânzarea în regim subvenționat a acestor locuințe a fost de natură să
aducă MApN un prejudiciu cumulat de peste 962.000 lei, Traian Pigui
înlesnind obținerea de foloase materiale injuste pentru titularii
contractelor de cumpărare în regim subvenționat.
Procurorii susțin că ceilalți inculpați au închiriat și ulterior au
cumpărat, în regim subvenționat, o locuință de serviciu de la MApN, cu
încălcarea prevederilor legale.
Prejudiciul reținut în cauză este de peste 1,2 milioane lei (compus
din aproximativ 1,1 milioane lei, care reprezintă prejudiciul suferit de
MApN ca urmare a vânzării la un preț diminuat față de valoarea de
inventar a fiecărei locuințe, la care se adaugă suma de peste 100.000
lei, contravaloarea chiriei plătite de MApN unei părți vătămate,
începând din luna ianuarie 2005 până la zi).