UNDE EŞTI, ARMATĂ ROMÂNĂ? (partea a doua)
Această scriere este dedicată durerii mute şi suferinţei zecilor
de mii de militari români care se regăsesc în ea.
Cum de s-a ajuns la concluzia, fluturată azi de guvern, că armata “mănâncă banii statului de pomană”?

Urmare a incompetenţei celor care administrează ţara, banii din buget au devenit insuficienţi. Credeţi că şi-au recunoscut incapacitatea şi au lăsat locul altora, mai capabili? Nu. Au dat vina pe “criză”. O criză ciudată, când indusă, când generată intern, când existentă cu adevărat, când iluzorie, când cea mai severă din istorie, când în curs de rezolvare. Ca şi dumneavoastră, am observat că, în mod suspect, criza a apărut odată cu accederea la putere a unui anumit partid (într-o coaliţie contra naturii) şi cu numirea în fruntea guvernului a unui anumit premier. De atunci au început să nu mai fie bani. Ce coincidenţă stranie!…Să fie vorba de criza mondială, de neştiinţa conducerii, de incapacitatea managerială, de fraude nedescoperite încă, de “sifonarea” conştientă către cercurile de interese a banului public? Greu de ales. Hai să spunem că doar criza e de vină.

Disperaţi, în goana după fonduri, guvernanţii au descoperit că militarii au solde, au sporuri, au ordine şi medalii care le oferă anumite avantaje, au (culmea!) asistenţă medicală gratuită. Şi mai presus de toate, militarii au şi pensii! A fost o constatare ce pare ca a umplut de uimire toata clasa politică aflată la guvernare. De uimire şi de speranţă. Ei au văzut aici bani. Banii pe care nu erau în stare să-i producă altfel.
Atacul a urmat imediat: “Militarii ăştia sunt nişte nesimţiţi, cu solde nesimţite, cu pensii nesimţite! Iată vinovaţii!” Au arătat cu degetul, acuzator şi au răcnit:”Stimaţi cetăţeni, banii voştri sunt la ei!”
Au apărut imediat vorbitorii de serviciu. La radio, televizor şi în ziare. Ei au făcut, în faţa naţiunii, comparaţii din care a rezultat că un ofiţer mănâncă banii la trei pensionari, ori la doi profesori suplinitori. Şi a urmat îndemnul: ”Pe ei, pe mama lor de nesimţiţi!”
Măsurile nu s-au lăsat aşteptate. În numele dreptăţii sociale s-a stabilit: sporurile să dispară, soldele să scadă, să-şi cumpere cu banii lor uniformele, să plătească asistenţa medicală şi medicamentele. Au analizat soldele şi le-au văzut prea mari, cu sporuri “nesimţite” pe care s-au hotărât să le sisteze “temporar”. Şi le-au anulat. Pe cât timp? Se mai analizează… Au venit la rând pensionarii militari şi s-a constat (culmea!), de ministerul care are în denumirea sa “şi Protecţiei Sociale” (demn de Kafka!), că au pensii “nesimţite”. A iesit la rampă însuşi domnia sa, primul ministru, care a stabilit fără drept de apel ca pensile militare să se plafoneze la 3000 de lei! Mai mult, de acum înainte să se treacă la recalcularea, retroactiv, a tuturor pensiilor militare după principiul “sfânt” (sfinţit de el!) al cotributivităţii! Fiindcă în armată nu s-a aplicat niciodată o asemenea metodă, toţi militarii au înţeles că va urma un “calcul” incorect, lipsit de orice obiectivitate. Bazat pe o realitate virtuală, aşa cum ministrul de resort a şi recunoscut. Cu un singur scop, scăderea tuturor pensiilor militare aflate în plată, cu sume atât de mari cât să acopere o cifră aiuritoare, estimată de guvern. Fără nici o bază reală. Este, de fapt, un furt. Un furt care se încearcă a fi justificat legal!
De ce pensie până la 3000 de lei şi nu 2999 ori 3001? D-aia! Aşa vrea ilustrul nostru premier!
Guvernanţii sunt hotărâţi: ”Nu contează că militarii nu au cărţi de muncă din care ar trebui să rezulte eventuala lor contribuţie la fondul de pensii. Facem noi o estimare virtuală! Ce dacă fondul din care ei primesc pensiile nu are nici o legătură cu fondul naţional de pensii? Aplicăm un artificiu, nu se poate să nu găsim o cale de a-i aduce pe aceşti rebeli, scăpaţi de sub control, în rânduri!”
”Au legi? Chiar legi speciale? Ba chiar legi organice?”
”Nici o problemă! Păi ce domnule, armata e mai cu moţ? Le desfiinţăm! Şi fiindcă asta durează, până atunci, le ignorăm.”
”Să se opună cineva? Să aibe cineva o părere contrară? Vreun politician zălud? Nu se poate!” Se aplică zicala politică biecunoscută: ”Ciocu mic, acum noi suntem la putere!”
”Armata? Să se opună militarii? Nu-i posibil. Ei nu au dreptul la greve, ei nu au dreptul la protest. Legile? De acum noi le fabricăm! Ţara? Putem face tot ce vrem cu ţara asta. Cine să ne oprească? Militarii? Ei să-şi respecte jurământul, şi să tacă!“
Jurământul militar? Vi-l amintesc.
EU, MILITAR ROMÂN,
JUR CREDINŢĂ PATRIEI MELE, ROMÂNIA,
JUR SĂ-MI APĂR ŢARA CHIAR CU PREŢUL VIEŢII,
JUR SĂ RESPECT LEGILE ŢĂRII ŞI REGULAMENTELE MILITARE.
AŞA SĂ-MI AJUTE DUMNEZEU!
Se profită, chiar şi de acest sfânt jurământ! Dar cum rămâne cu jurământul depus de domnii demnitari? Cum îşi respectă jurământul către ţară, cu mâna pe biblie, domnul prim- ministru şi miniştrii cabinetului său? Da, aveţi dreptate, ei nu au spus “cu preţul vieţii” şi dacă respectă ceva, atunci respectă legile strâmbe, făcute de ei. Şi încă ceva, respectă interesul de partid. Celelalte, nu contează.
Iată cum Armata, militarii, au “devenit o povară de nesuportat pentru ţară” şi prin binecuvântarea guvernanţilor au ajuns “trântorii naţiunii”, cauza tuturor relelor!
Mai ţineţi minte sloganul ”Armata e cu noi?”
Ţineţi minte cum, sprijinându-se pe uniformele pătate de sângele soldaţilor, ofiţerilor morţi şi răniţi atunci, politicienii de ieri (care sunt şi cei de azi) s-au cocoţat în fruntea statului?
Ţineţi minte cum jurau recunoştinţă veşnică ”Armatei şi jertfei ei în numele Revoluţiei”? Doar alte minciuni.
Ei, politicienii aceia, sunt şi acum acolo sus. Vedete ale societăţii. Îi vedem tot timpul preocupaţi, cu frunţile încreţite de grija poporului, dar minţind în continuare. Au ajuns supra bogaţi. Multimilionari în euro. Posesori de bunuri nemăsurate, cu palate în ţară şi case în ţări exotice. Cu copiii trimişi la studii şi trai uşor peste hotare.
Şi, culmea impertinenţei, ei sunt cei care arată cu degetul! Ei sunt aceia care înfierează azi Armata. Ei au stabilit că militarii activi sau în rezervă, sunt nesimţiţii care trăiesc cu bani zmulşi de la gura poporului!
Banii lor, infinit mai mulţi decât întregul buget al Armatei, de zeci de mii de ori mulţi decât cea mai mare soldă, pot să ne spună unde provin?
Nu vreau să dau nume. Deşi unii ar merita însemnaţi cu fierul înroşit, ca să nu uite niciodată răul pe care l-au făcut şi îl fac ţării şi Armatei. Nu dau nume fiindcă nu vreau să pătez aceste fraze, dedicate din suflet militarilor minţiţi şi nedreptăţiţi fără contenire de politicieni veroşi. Politicienii aceia şi aceştia, fără nimic sfânt înafara intereselor lor de moment. Fără ţară, fără neam, fără ruşine!
Aflaţi în faţa acestei situaţii, în care statul, guvernul, cu acceptul tacit al conducerii Armatei atacă fiinţa şi tradiţia instituţiei militare, asasinând moral şi condamnând la privaţiuni fizice şi spirituale elitele oştirii, întregul său personal, militarii au nevoie de sprijin. Ei nu se pot răscula. Există organisme statale, demnitari şi personalităţi pe funcţii de decizie care ar putea bloca această nebunie. Există Parlamentul ţării. Şi mă întreb şi vă întreb:
Cine îi apără pe militari? Nimeni!