joi, 26 februarie 2015
Klaus Iohannis - De la Chisinau la Berlin (insemnari pe Facebook)
Împreună
cu doamna cancelar Angela Merkel am trecut în revistă evoluția
relațiilor româno-germane din punct de vedere economic, cultural și
politic. Pentru noi, Germania nu este numai unul dintre principalii
parteneri economici ai României, ci şi unul dintre cei mai importanţi
parteneri de dialog în interiorul Uniunii Europene şi în lume. I-am spus
doamnei Merkel că ne bazăm pe sprijinul Germaniei în dorința noastră de
aderare la spațiul Schengen, am apreciat prezenţa în România a unor
investitori importanţi şi am afirmat deschiderea şi interesul nostru
pentru atragerea unui număr și mai mare de companii germane, care să
creeze noi locuri de muncă.
Sunt
bucuros și onorat că am discutat, la Berlin, cu președintele federal al
Germaniei, Joachim Gauck, despre colaborarea strânsă dintre țările
noastre, dar și despre moștenirea comunismului pe care președintele
Germaniei îl cunoaște ca nimeni altul din arhivele fostei poliții
politice germane, STASI. Acest om, care a vizitat România încă de la
începutul anilor 90, este un simbol al credinței neștirbite în dreptul
cetățenilor de a afla adevărul, oricât de dureroasă ar fi acceptarea
trecutului. Experiența lui Joachim Gauck este neprețuită pentru
proiectul meu de înființare în România a unui muzeu al Comunismului.
Tineri
precum cei pe care i-am întâlnit la Universitatea din Chișinău vor
conduce, peste ani, Republica Moldova în marea familie europeană, cu
sprijinul României. Ei au o șansă unică în Europa: comuniunea de limbă,
istorie, civilizație și cultură dintre România, țară membră UE, și
Republica Moldova. Limba noastră comună este mult mai veche decât
istoria Uniunii Europene. Între noi există un amestec de identitate și
solidaritate greu de definit, dar ușor de simțit. De la Timișoara la
Orhei se aude aceeași limbă, iar trecutul nostru încape deseori între
coperțile aceluiași manual de istorie. Viitorul nostru nu poate fi decât
unul comun, în cadrul Uniunii Europene.
Mă
aflu la Chișinău, la invitația președintelui Timofti, într-o vizită pe
care am așteptat-o cu foarte mult interes, mai ales după ce a fost
format un guvern și desemnat un premier. În România şi în rândul
partenerilor noştri europeni există aşteptări şi speranţe mari privind
Republica Moldova, în consens cu votul pro-european exprimat la
alegerile de pe 30 noiembrie. Îi asigur pe toți cetățenii moldoveni, dar
și pe toți cetățenii români care urmăresc cu atenție acest subiect, că
România va face tot ce îi stă în putință pentru a sprijini Republica
Moldova pe drumul său european și democratic.