Ministerul rus al Apărării a confirmat marţi că un avion de vânătoare Su-24 al aviaţiei ruse angajate în campania aeriană în Siria a fost doborât marţi de Turcia, dar neagă faptul că aparatul de zbor ar fi încălcat spaţiul aerian turc, aşa cum susţin autorităţile de la Ankara, relatează agenţia de presă TASS.
'Astăzi, un avion Su-24 aparţinând forţelor aeriene ruse desfăşurate în Siria s-a prăbuşit pe teritoriul sirian, din cauza unor presupuse tiruri trase de la sol', afirmă ministerul într-un comunicat, adăugând că aparatul de zbor 'se afla exclusiv în spaţiul aerian sirian', în timp ce soarta celor doi piloţi rămâne a fi clarificată. Anterior, mass-media din Turcia şi Rusia au relatat că cei doi piloţi ai aparatului rus doborât au reuşit să se catapulteze.
Potrivit presei turce, unul din cei doi piloţi ai avionului rus ar fi fost capturat de rebeli.
'Un avion rus Su-24 a fost doborât conform regulilor de angajament după ce acesta încălcase spaţiul aerian turc, în pofida avertismentelor', au indicat surse oficiale de la Ankara.
Imagini difuzate de cele două televiziuni au arătat cum avionul militar este în picaj, cuprins de flăcări, şi se prăbuşeşte într-o zonă montană din Siria, în apropierea frontierei cu Turcia, lângă provincia turcă Hatay (sud), după cum a relatat AFP.